Mă numesc Mirela Solomon, am 62 de ani, dintre care 42 ani petrecuți în nobila meserie de bibliotecar la o școală gimnazială. Am fost aproape de tot ce e mai de preț pentru om, copiii, „esența vieții”, și am încercat să strecor în sufletele lor pure un strop de lumină, de frumos, de curaj și informație. Sunt o fire empatică, sociabilă, răbdătoare, dar în același timp hotărâtă, punctuală, corectă. Îmi place să organizez și să particip la activități pe care le pot duce la bun sfârșit. Am putere de convingere, perspicacitate și diplomație în relația cu oamenii. Am ales să intru în cursa politică din două, trei motive întemeiate: vreau să văd pe stradă oameni cu fețe cât mai prietenoase și zâmbitoare, vreau să văd copii care-și doresc să rămână în orașul natal, vreau să-mi vad proprii copii că se întorc cu drag acasă. Și aș mai spune că după atâția ani de speranță, am puterea și curajul să întrevăd luminița de la capătul tunelului și luăm gura de oxigen de care avem nevoie.
Pentru toate aceste speranțe, am ales sa mă alătur acestei minunate echipe de tineri curajoși și dornici de schimbare a USR-ului. Ei dau încrederea că se poate trăi și altfel! Nu doresc avantaje materiale! Deviza mea este: voință, curaj și unire pentru Câmpulung! Doamne ajută!