FAPTE PENTRU CÂMPULUNG
Primăria Câmpulung este un exemplu de bune practici la nivel național.
Vorbesc despre cea mai mare absorbție de fonduri europene comparativ cu bugetul orașului. Între 2021 și 2024 am dezvoltat 56 de proiecte pentru care am obținut aproape 500 de milioane de lei, bugetul Câmpulungului pe 50 de ani.
Din cele 56 am finalizat 18, iar 38 sunt în implementare, cu termen de finalizare decembrie 2025, respectiv martie 2026.
În 30 de ani, între 1990-2020, s-au atras aproape 15 milioane de lei, adică de 33 de ori mai puțin.
Pentru unitățile de învățământ am accesat peste 100 de milioane de lei, cea mai mare investiție în educație din istoria Câmpulungului. Ca să vă faceți o idee, între 1990 și 2020, în 30 de ani, au fost atrase doar zece milioane de lei. Între 2021 și 2024, în doar trei ani, 100 de milioane de lei. Practic, este vorba despre 12 proiecte de lucrări de consolidare clădiri și eficientizare energetică, precum și dotări de ultimă generație în toate școlile din Câmpulung (mobilier, aparatură laboratoare și săli de sport, laptopuri, videoproiectoare, materiale didactice, etc.). Am asigurat dezinfectanți, dar și echipamente pentru purificarea și dezinfectarea aerului în toate școlile.
Un alt proiect premieră în Câmpulung, aflat în implementare, cu termen de finalizare decembrie 2025, este construirea pe bani europeni a primei CREȘE din municipiu. Este vorba despre o creșă ultramodernă, eficientă din punct de vedere energetic. Pe acoperiş se vor amenaja spaţii verzi, terase înverzite, panouri fotovoltaice pentru a asigura energia necesară şi a avea un aport de energie verde în funcţionarea creşei. Geamurile, uşile, pereţii şi podeaua vor fi bine izolate, construite cu cele mai noi tehnologii şi încălzirea, respectiv răcirea clădirii, se vor face prin pompe de căldură. În interior se vor amenaja camere de joacă, dormitoare, spălătorie proprie, bucătărie, sală mare funcţională, cabinet medical și spaţii administrative.
În școlile din Câmpulung învață aproape șapte mii de copii. Ei merită tot ce e mai bun.
În acești trei ani am tratat cu prioritate investițiile în sănătate și voi continua să o fac.
Înainte de a vă descrie proiectele, vă reamintesc faptul că în momentul în care am preluat mandatul de primar, toată țara se afla în stare de alertă, iar Spitalul Municipal Câmpulung deservea exclusiv cazuri COVID. Practic, era închis publicului larg. Așa că toate demersurile pe care le-am făcut împreună cu consilierul meu pe sănătate, Andrei Aron, au fost pentru a redeschide urgent Spitalul Municipal pentru toți pacienții. Pentru că am reușit să creăm circuite mixte pentru pacienți și am obținut toate aprobările, Spitalul Municipal Câmpulung a fost primul din țară care a fost deschis publicului.
Pe sănătate avem 9 proiecte (3 finalizate, 6 în derulare, cu termen de finalizare decembrie 2025, respectiv martie 2026) pentru care am obținut 87 de milioane de lei din fonduri europene. Este o premieră pentru Câmpulung. Ca să vă faceți o idee, între 1990 și 2020 s-au accesat zero lei din fonduri europene, iar din 2021 până în 2024 am obținut 87 de milioane de lei.
Proiectele finalizate: am schimbat instalațiile electrice, cele de oxigen și alarmarea la incendii în ambele spitale din oraș. Practic, primele două spitale din România care au schimbată instalația electrică sunt cele din Câmpulung. Asta înseamnă SIGURANȚĂ pentru pacienți. Nu există riscul ca în spitalele din Câmpulung să ardă pacienții de vii, așa cum s-a întâmplat în multe spitale din țară. E adevărat că pragmatic, vorbim despre lucrări care nu se văd, dar care sunt esențiale. Lucrurile trainice se fac începând cu cele care nu se văd și e important să le înlocuim. Așa voi continua din respect pentru dumneavoastră. Orice lucrare dintr-o clădire veche începe cu schimbarea instalațiilor electrice, sanitare, și orice reabilitare de drum începe cu ce e dedesubt. Altfel, vom fi permanent într-o situație de avarie. Știu că înțelegeți.
Tot pe fonduri europene am făcut o Secție de Sterilizare de ultimă generație, tot pentru siguranță. În spitalele din Câmpulung nu există riscul să vă îmbolnăviți din cauza instrumentarului medical.
În plus, la Spitalul Municipal am dotat laboratorul de analize medicale la standarde europene, iar la Spitalul de Pneumoftiziologie am achiziționat cel mai performant aparat de radiologie din România.
Din această vară încep lucrările de eficientizare energetică la Spitalul Municipal și tot anul acesta încep lucrările de eficientizare energetică la celelalte clădiri (Oftalmologie, Psihiatrie, ORL, sediu administrativ) și a Spitalului de Pneumoftiziologie.
Până la sfârșitul anului vom finaliza reabilitarea interioară cu banii obținuți din fonduri europene în toată Policlinică și vom dota toate cabinetele cu aparatură ultramodernă. Practic, în decembrie 2024 vom avea o Policlinică la fel ca în străinătate.
Împreună cu echipa mea vom continua să obținem finanțare europeană pentru a reabilita toate cabinetele, saloanele și toaletele din spitalele din Câmpulung. Pentru că, simplu, MERITAȚI!
Reabilitarea blocurilor de locuințe a fost și este o prioritate pentru mine. Este pentru prima dată când Primăria accesează fonduri europene pentru a crește confortul și calitatea vieții câmpulungenilor prin eficientizarea energetică a blocurilor de locuințe. Vorbesc aici despre eficientizare energetică cu vată bazaltică antifoc, reabilitare completă acoperiș, schimbare tâmplărie și nu de o banală anvelopare cu polistiren expandat.
Asta înseamnă o economie la facturile de gaze și electricitate de cel puțin o mie de lei pe an.
Am obținut 81 de milioane de lei din fonduri europene pentru eficientizarea energetică a 13 blocuri: 2 blocuri turn (A2A și A2B) și 11 blocuri construite în anii ’60, printre primele din Câmpulung (blocurile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11, 12, 13 din Vișoi). Beneficiari: peste 3.000 de câmpulungeni. Termen de finalizare: decembrie 2025. Acestea sunt doar primele 13 blocuri.
Din vara aceasta continuăm să depunem proiecte pentru finanțare europeană pentru alte blocuri. Urmează și celelalte două blocuri turn.
Ca să vă faceți o idee, între 1990 și 2020 s-au accesat ZERO lei, iar din 2021 până în 2024 am adus la buget 81 de milioane de lei pentru eficientizare energetică blocuri de locuințe.
Toate acestea nu ar fi fost posibile fără echipă. Mulțumesc, în mod special, administratorului public Ioana Marcu pentru implicare și profesionalism!
Din 2021 și până în 2024 am accesat 81 milioane de lei fonduri europene. Din 1990 și până în 2020 s-au accesat zero lei.
Am creat 2000 de locuri de parcare noi după demolarea a 1700 de garaje. Încă din prima zi ca primar m-am ocupat de extinderea rețelei de gaze. Rezultatul: 65 de kilometri (55 kilometri finalizați, iar zece kilometri se vor finaliza până la sfârșitul anului 2024). 65 de kilometri între 2021 și 2024, iar între 2000 și 2020 doar cinci kilometri.
Extindere rețea apă și canalizare: 13 kilometri (7 kilometri finalizați și pentru 6 kilometri încep lucrările în vara acestui an cu termen de finalizare 2025 pentru Valea Româneștilor, Târgoviștei, Rujoi, Chichirez, Giurculescu, Izvorului).
Lucrări de asfaltare: 10 kilometri, trotuare 10 kilometri. Pentru siguranța circulației: am finalizat amenajarea a trei sensuri giratorii (două în Grui și unul în apropierea Colegiului Național Dinicu Golescu) și am reabilitat intersecția din Schei.
Reabilitarea Stației de Epurare e aproape finalizată. Această investiție a fost esențială din mai multe motive. Principalul motiv este că în acest moment avem o stație de epurare care poate prelua și trata apele menajere de la peste 40 de mii de gospodării. E important pentru că fără această investiție nu puteam să extindem rețeaua de canalizare. Obiectivul nostru este să extindem, pe fonduri europene, rețeaua de apă și canalizare pe toate străzile din Câmpulung.
Unul dintre cele mai importante proiecte este conectarea municipiului Câmpulung la Autostrada A1 printr-un drum expres.
Această variantă de ocolire va ieși în drumul “Brasovia express”, ce va uni autostrada A1 de Mioveni și va continua spre Brașov.
Varianta de ocolire a Câmpulungului va fi gata până în 2028, proiect gestionat de Primărie. Drumul expres ce leagă autostrada A1 de varianta noastră de ocolire va fi gata în 2035.
Proiecte finalizate: șapte locuri de joacă (Dragalina, Alexandru cel Bun, Parc Grui, Negru Vodă, Emil Gârleanu, Nicolae Grigorescu, școala Grădiște).
Amenajare domeniul public și spații verzi: La ruși, Zona Grădiște, Alexandru cel Bun, Dragalina.
În curs de finalizare: Rotunda, Romarta, Prichindelul, Parc Grui, iar amenajare sens giratoriu Gardă și zona Schei urmează să înceapă în toamna acestui an.
Bulevardul Pardon e aproape finalizat, iar Piața Centrală va fi finalizată cel târziu în primăvara 2025.
Este pentru prima dată în istoria Câmpulungului când Primăria accesează bani europeni pentru transport public modern, nepoluant. Din 2021 până în 2024 am accesat 39 milioane lei fonduri europene, iar din 1990 până în 2020 s-au accesat zero lei.
Cu acești bani vom crea o rețea nouă de mijloace de transport electrice nepoluante, stații de așteptare inteligente și stații de încărcare. Termen finalizare: stații de așteptare – decembrie 2024 și decembrie 2025 pentru achiziția a patru autobuze și opt microbuze electrice.
Înființăm noi trasee în cartierele Mărcuș și Valea Româneștilor, dar și trasee directe Grui-Vișoi.
Am finalizat documentația pentru a deveni Stațiune Turistică de Interes Național. Așa că, anul acesta Câmpulung va dobândi statutul de Stațiune Turistică de Interes Național. Asta înseamnă că vom putea beneficia de fonduri dedicate exclusiv stațiunilor turistice și vom putea accesa bani care acum sunt imposibil de obținut, tocmai pentru că nu avem statut de stațiune. Avantaje: putem susține antreprenoriatul din turism și Horeca, putem negocia cu Comisia Europeană pentru finanțarea reabilitării fațadelor pentru clădirile de valoare arhitecturală din situl istoric.
Cel mai mult timp l-am petrecut pentru a face “curățenie” în documente pentru că orice proiect începe de la un cadastru. Avem 225 de străzi în Câmpulung. La preluarea mandatului de primar aveam cadastru pe o stradă și puțin din altă stradă. Nu puteam depune niciun proiect pe fonduri europene fără cadastru. Anul acesta avem cadastrate peste 70 la sută din străzi.
Am preluat drumurile, podurile și Casa Pensionarilor de la Consiliul Județean pentru că singura noastră șansă să le reabilităm este prin fonduri europene și, de la Revoluție până în prezent, Consiliul Județean Argeș nu a făcut nimic pentru Câmpulung.
Am preluat de la RADEF fostul cinematograf Balada pe care îl transformăm în Centru Multicultural (teatru, cinematograf, evenimente culturale), tot pe fonduri europene. Având în vedere faptul că zona Balada este cea mai dens populată, am așteptat să preluăm fostul cinematograf cu acte în regulă pentru a depune un proiect ambițios de regenerare urbană care ne ajută să reabilităm complet fostul cinematograf și să construim o parcare ultramodernă cu acoperiș verde, mai exact acoperișul va fi un parc.
Am achiziționat spațiul de la Casa de Cultură “Tudor Mușatescu” pentru a o putea reabilita pe fonduri europene.
Am cumpărat acțiunile de la Edilul pentru a putea să depunem proiecte pe fonduri europene pentru schimbarea conductelor vechi de apă și canalizare din oraș și de a face extinderi în tot Câmpulungul. În plus, avem posibilitatea să schimbăm conductele de aducțiune pe ambele fire pe fonduri europene pentru a nu ne mai afla în situația în care o avarie să priveze, câteva zile, orașul de apă.
La Compania Națională de Investiții avem proiecte depuse în evaluare. Este vorba despre reabilitarea Stadionului Municipal, Internatul de la Colegiul Național Carol I și urmează să depunem reabilitarea Sălii de Atletism și Sălii de Forță de la Liceul cu Program Sportiv.
Pentru reabilitarea Parcului Kretzulescu avem în lucru documentația tehnică pe care ne propunem să o depunem în noiembrie 2024 pe Programul Operațional Regional pentru fonduri europene. În plus, avem în lucru documentația pentru amenajarea complexă a albiei Râului Târgului tot pe fonduri europene.
Mai mult decât atât, avem în lucru documentația tehnică pentru amenajarea intrărilor în Câmpulung atât peisagistic, cât și rutier.